Cum am sărbătorit Paștile în an de pandemie

Aș putea începe cu câteva versuri din poezia lui Coșbuc, sau aș putea relata despre tristețea resimțită când nu ești lângă cei dragi. Îngăduiți-mi a preciza de la început că toate lucrurile au rânduiala lor și că vremurile istorice pe care le trăim ar trebui să constituie pentru noi învățăminte.......

Anul 2020 a adus în lume virusul care ne distanțează social pentru a putea supraviețui. Soluțiile adoptate de către statele lumii au ca prim obiectiv protejarea sănătății cetățenilor, nu așa cum greșit afirmă unii conspirații mondiale și alte teorii născute din imaginarul unor indivizi care au ca prim plan popularitatea sau alte interese.

Este foarte tentant pentru orice să se erijeze ca specialist în orice, mai ales atunci când un subiect este pe buzele tuturor. Dacă vorbim despre politică, toți sunt analiști politici cu „doctorate” obținute la orice academie prestigioasă de pe mapamond. Dacă vorbim de sport (oricare vreți), peste noapte avem mii de „specialiști” gata să interpreteze orice informație oficială. Dacă am vorbi despre istorie.......imediat apar sute de susținători ai unor teorii privind supremația nu știu cărei civilizații sau a unor adevăruri care au drept sursă ....neantul! Iar acum că trăim vremuri în care semenii noștri suferă de o boală care face victime la nivel mondial, dintr-o dată am devenit toți experți în virusologie și medicină. 

Retoric mă întreb de ce mai avem cercetători atunci? Ce rol mai au ei dacă noi cetățenii ne pricepem la orice și ne putem adapta indiferent de situație? Ei bine, ei sunt adevărații luptători! dar cine vrea să-i discrediteze? și cu ce sop? Cum poate un om cu studii medii să asculte un mesaj la televizor și să devină cel mai mare influncer pe acel subiect? Vă vine sau nu să credeți....toate acestea se întâmplă!

Dar să revin la zilele de sărbătoare pe care le-am trăit. Cei care nu și-au pierdut încrederea în instituțiile statului, cei care știu că autoritățile și medicii se luptă pentru a ne păstra pe noi sănătoși.....au înțeles că trebuie să rămână acasă. Preoții au înțeles că biserica trebuie să ajungă în casele tuturor. Oamenii au înțeles că binele înseamnă ajutorarea semenilor. Iar noi care avem părinți, bunici, frați și surori acasă.....am înțeles și noi că trebuie să le spunem Hristos a Înviat la telefon, că trebuie să-i încurajăm să aibă răbdare și încredere, pentru că doar astfel........vom putea fi cândva împreună din nou! 

La Gârboul Dejului, chiar în zile de pandemie, Bisericuța de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, a primit acoperiș nou. Ambulanța pentru Monumente a ajuns și aici! Este vorba de salvarea unei istorii a bunicilor și străbunicilor noștri.....nu o putem lăsa să moară! Părintele Mihai Cosma  împreună cu Primăria comunei Cășeiu au făcut eforturi pentru a putea spune noi nepoților că în acea bisericuță s-au botezat și căsătorit neamurile lor, care au trăit acum 200 de ani. Nu vreau să credeți că acest text este un laudatio......vreau să vă spun că eu îi cinstesc pe oamenii care fac bine, pentru că doar împreună am reușit și vom continua să supraviețuim.

Voi încheia prin superbele versuri scrise de un poet apropiat lumii satului:

În fapta noastră ni-e soartea 

Și viata este tot, nu moartea!

Claudiu Purdea

Foto: Balint Florin-Mihai, aprilie 2020

Cum cinsteau gârbouanii sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul ?
- crâmpeie din amintiri - 

Sunt absolut convins că aceste rânduri o să împrospăteze memoria sau să reînvie alte amintiri, celor care au orice fel de legătură cu satul Gârbăul-Dejului, de aceea mi-am și propus să le scriu.

În primul rând trebuie spus că pentru locuitorii satului dintre dealuri, sărbătorile verii, între care se înscrie și cea de astăzi erau zile de odihnă, deoarece exista credința că munca în aceste zile era interzisă cu desăvârșire, nerespectarea atrăgând consecințe cât se poate de grave.

Cum principala activitate a gârbouanilor era agricultura, în această perioadă, cositul și adunatul fânului erau în prim plan. 

Însă de Sfântul, Ilie așa cum spuneam, nu se lucra, oamenii mergeau de dimineață la biserică, iar după ce veneau acasă și prânzeau, se bucurau de odihnă, seara fiind propice pentru stat la povești pe banca din fața porții. 

Alături de Sfântul Mucenic Pantelimon, Prorocul Ilie era considerat aspru cu cei care nu cinsteau ziua de sărbătoare. Astfel o serie de întâmplări nefaste care-i aveau ca protagoniști pe cei care au lucrat cândva în aceste sărbători erau relatate de bunicii noștri.

Dacă adunai fân în ziua de Sfântul Ilie riscai ca fârcitura să fie lovită de trăznet sau să ți se îmbolnăvească animalele, iar de Sfântul Pantelimon să fie luată de vânt.

Din mărturiile gârbouanilor îmi revin în minte acesta două:

„Un om a avut fân După Poniță și l-a strâns în ziua de Pantelimon, iar când a fost gata fârcitura a venit un vânt mare și a scos parul din pământ și l-a suflat în niște spini, de nu l-a mai putut scoate de acolo”.

„Dacă cineva lucrează de Sfântul Ilie și adună fân, îi trăznește fârcitura”.

În anii copilăriei nu îmi amintesc să fi văzut vreo fârcitură lovită de mânia Prorocului Ilie sau a Mucenicului Pantelimon, dar cert este că după amiaza zilei de Sfântul Ilie venea câte o ploaie ca în vorba cântecului „aoleu ce ploaie vine de la Cluj!”, iar noi tinerii nu îndrăzneam să atragem în vreun fel mânia Sfântului.

Claudiu Purdea

Obiceiuri Pascale

Fiind Sfânta Zi de Paști, să ne reamintim de câteva obiceiuri pe care bunicii le-au transmis părinților noștri, care la rândul lor ni le-au lăsat nouă.

În prima zi de Paști, după ce te întorceai de la Sfânta Liturghie, se punea într-un vas apă, un ban din argint și o urzică. Cu această apă se clăteau ochii simbolic, de trei ori, după care se mâncau Sfintele Paști, spunându-se de fiecare dată „Hristos a Înviat” de cel care se învrednicea de trupul și sângele Mântuitorului, și răspunzându-i-se cu „Adevărat a Înviat”, de către membrii familiei.

Apoi, tot în prima zi, era semn bun dacă în ocol intra prima dată un fecior, căruia i se dădea un ou roșu. 

A doua zi de Paști avea loc „cioacăta” sau ciocnitul ouălor. Pe alte vremuri se întâlneau tinerii, fetele și feciorii în centrul satului sau pe vale la școală și se dădeau în cioacătă.

Udatul fetelor, tot un obicei din a doua zi de Paști, consta în stropirea fetelor cu apă proaspătă de izvor, ulterior apa fiind înlocuită de parfum. 

L-am întrebat pe Ion al lui Secară, cel mai longeviv om din comuna Cășeiu, de ce erau udate fetele. „Ca să fie mai frumoase”, ne-a răspuns!

Am punctat aceste obiceiuri, pentru că sunt convins că le-ați luat cu voi în țări străine și că vă amintiți cu drag de vremurile din copilărie. Datoria noastră este să ducem mai departe ce ne-au lăsat străbunii, sau măcar să încercăm, nelăsându-ne infuzați de alte credințe și/sau obiceiuri.

Cu bucurie în suflet, vă doresc, sărbători fericite pline de lumină, alături de cei dragi!

Claudiu Purdea

Un colț de rai - satul Gârbăul-Dejului

Satul Gârbăul-Dejului este așezat peste culmea ce duce la cetatea Ciceului aidoma unor desagi. Prima atestare documentară a satului este din anul 1315 – Vrbou.

Alte denumiri avute de-a lungul timpului ar fi: Wrbo(1325), Orbo(1335),Orbou(1393), Arbo(1553), Oláh-Orbo(1566), Csicso-Orbo(1613),Garbo(1733), Garbou(1750), Gîrbova din Szusz (1850).

Aici puteți ajunge din două direcții; fie dinspre satul Rugășești, aici drumul fiind asfaltat, fie dinspre satul Mănășturel, urcând pe Valea Gârbăului, pe un drum pietruit.

Satul păstrează în bună măsură specificul tradițional; casele vechi construite din bârne de lemn, lutuite, și vopsite în albastru, ulițele așa cum erau în vremea copilăriei bunicilor noștri. Un loc ideal pentru evadarea din urban și experimentarea unor momente unice.

Bisericuța din lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli”, ridicată în prima jumătate a secolului XVIII, monument istoric înregistrat în LMI (lista monumentelor istorice), la cota CJ-II-m-B-07620, construită în stil maramureșean, pictată pe pânză, în frumoasa artă populară, deține trei icoane, din sec. al XVI-lea, pictate pe lemn. Martoră a credinței noastre ortodoxe de peste veacuri, vă așteaptă să-i treceți pragul!

Pe lângă frumoasa bisericuță, se mai poate vizita și rezervația cu mistreți, aflată pe dealul numit „Coada Pietrii”, un loc de o sălbăticie aparte, unde puteți ajunge cu ATV-ul, căruța, ori de ce nu, la pas.

Fiecare loc are o poveste captivantă, o istorie aparte, toate acestea pot fi aflate de la săteni. De exemplu, pe dealul numit „Pe Lab”, povestesc bătrânii  satului, că  în timpul dualismului Austro-Ungar, se aflau acăstăi, unde erau ridicați în ștreang cei care comiteau delicte sau erau împotriva împărăției.

Dealurile satului sunt pline de farmec, sălbăticie și așteaptă să fie străbătute. Se pot culege plante medicinale, ciuperci, fructe de pădure, puteți avea parte de o adâncă liniște.

În toate câte sunt frumoase, Gârbăul-Dejului vă așteaptă să-l vizitați, să vă bucurați de meleagurile lui, și în mod sigur, data viitoare nu veți veni singuri.

În încheiere spunem așa:

Foaie verde de ludău,

Haideți la noi la Gârbău!

Bibliografie:

Augustin Pădurean, Teofil Herineanu, Protopopiatul ortodox român Dej, Cluj-Napoca, 2010.

Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Vol. I, București, 1967.